urbanul asa cum il stim. sau cum l-am vrea.

Cine ne spune cât de grea e tristețea, spre exemplu? Dar durerea?

“Își propusese să iasă din starea în care era. Trecuseră deja mai bine de două săptămâni în care nu făcuse nimic altceva decât să zacă în patul dublu pe care și-l cumpăraseră dintr-un magazinaș din Viena. Era mic, dar confortabil. Era făcut special pentru două persoane. Îndrăgostite. Pentru că doi colegi de cameră, doi frați sau orice altă de combinație de două persoane care nu erau îndrăgostite ar fi spus că patul nu e bun pentru doi. Dar pentru ei era perfect. Nici prea mic, ca să aibă loc suficient, dar nici prea mare, pentru crearea unor goluri pe care nu le-ar fi putut umple. Plecase în urmă cu 16 zile. Și nu sunase, nu dăduse niciun mesaj. Nici măcar un amărât de e-mail. Nimic. Se lăsase liniștea, care rămăsese să umple golul lăsat în urmă. Telefoanele sunaseră, dar niciodată de unde ar fi trebuit. Deadline-urile expiraseră, dar reușise să simuleze o răceală într-o convorbire și obținuse amânări. Nu se putuse ridica din pat. Pur și simplu, simțea că nu mai are control asupra corpului său, că acesta cântărea mai mult decât de obicei. Inspira tristețe, care îi invada fiecare celulă. Un nor de durere se abătuse asupra camerei în care era și ploua necontenit. Fără nicio avertizare din partea… Din partea cui? Cine se ocupa cu astfel de chestii? Meteorologii cu siguranță nu. Își simțea trupul mai greu. Greu de ridicat, greu de manevrat. Îi era frică de căzături. Credea că dacă s-ar fi ridicat din lenjeria îmbibată cu parfum de dragoste nu ar mai fi știut să meargă. Ar fi fost ca cei mici, care au nevoie de ajutor ca să o facă. Dar nu mai era nimeni să dea ajutorul. Nu știa că tristețea era atât de grea. Și nu știa cum să funcționeze cu un corp mai greu. Era ca și cum s-ar fi trezit în corpul altcuiva și ar fi trebuit să știe viața persoanei respective. Simțea că nu mai aparține niciunei lumi. Lumea în care trăise până atunci dispăruse. Fusese distrusă prin cele mai avansate arme – cuvintele. Iar o altă lume… Deși era singura opțiune, nu era deloc încântătoare.”